wso shell indir alfa shell indir shell indir shell indir

Ministrul Aura Raducu: Facem toate eforturile posibile pentru gasirea solutiilor si efectuarea platilor pana la sfarsitul acestui an pentru finalizarea proiectelor”

Un road map al domeniului cercetării, necesar pentru politicile de dezvoltare în domeniile cercetării şi inovării

• Ora lunară MFE, CNMR, CAE

Membrii Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR) au avut marţi, 8 decembrie 2015, o întâlnire de lucru cu Ministrul Fondurilor Europene, doamna Aura Carmen Răducu, atât în vederea prezentării şi discutării măsurilor cuprinse în Planului Naţional pentru Modernizarea României propus de CNMR, precum şi a identificării împreună a celor mai bune soluţii şi forme de colaborare în vederea dezvoltării şi modernizării României, cât şi în scopul clarificării unor probleme de aspect procedural apărute în procesul de implementare în perioada 2007-2013 la nivelul instituţiilor şi la nivelul beneficiarilor.

Membrii CNMR au informat-o pe doamna Ministru asupra modificărilor aduse legislaţiei privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, solicitându-i să ţină cont de aplicarea noii Ordonanţe de urgenţă nr. 40/2015 care cuprinde:

1. asigurarea unui termen de rambursare la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar/liderul de parteneriat la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare – Art.21 (3)
2. extinderea termenului de 20 de zile lucrătoare cu maximum 10 zile lucrătoare, fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depăşească această perioadă – Art. 21 (4)

3. Sancţionarea disciplinară a personalului din cadrul autorităţii de management/organismul intermediar cu responsabilităţi în verificarea şi decontarea cererii de rambursare – Art. 21 (9)
4. virarea rambursărilor validate de către Autoritatea de Management direct în contul partenerului, nu prin intermediul beneficiarului – Art. 21 (8)

5. Acordul de parteneriat să devină parte integrantă a contractului/ordinului/deciziei de finanțare – Art. 21 (8)

6. asigurarea de prefinanțare continuă, pentru sectorul non-profit şi nu numai, pe întreaga durată a implementării proiectelor – Art. 15

De asemenea, membrii CNMR i-au solicitat Ministrului Răducu să ţină cont şi de aplicarea Instrucţiunilor date de către fosta conducere a Ministerului prin care au fost aprobate:

• asigurarea unei cofinanțări de maximum 2% pentru sectorul non-guvernamental şi non-profit (ONG-uri, sindicate, patronate, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi camerele bilaterale);
• introducerea ofiţerului de proiect la nivelul tuturor autorităților de management;
precum şi
• eliminarea numărului maxim de funcţionari publici remuneraţi la nivelul unei instituţii publice aprobată prin Ordonanţă nr. 30/2015.

Totodată, membrii Coaliţiei au adus la cunoştinţa Ministrului încheiere protocolului de colaborare între CNMR şi Camera Deputaţilor în vederea identificării celor mai bune măsuri pentru optimizarea mecanismelor de absorbţie a fondurilor structurale, precum şi faptul că, în baza protocolului de colaborare, Comisia pentru afaceri Europene (CAE) a primit atribuții speciale în scopul evaluării cauzelor structurale care au generat slaba absorbţie a fondurilor europene în perioada 2007-2015, precum şi identificarea soluţiilor pentru îmbunătăţirea procesului de absorbţie. De asemenea, membrii CNMR au precizat că au stabilit cu Comisia pentru afaceri europene organizarea unor întâlniri lunare, în prima zi de luni, cu durata de o oră, la care să participe ministrul Fondurilor Europene, Ministrul Răducu fiind de acord.

Printre problemele punctuale, urgente şi stringente – de aspect procedural – apărute în procesul de implementare în perioada 2007-2013 la nivelul instituţiilor şi la nivelul beneficiarilor pe care membrii Coaliţiei le-au semnalat şi au solicitat Ministrului Răducu găsirea de urgenţă a unor soluţii au fost cele legate de cererile de lichidare a plăţilor pentru proiecte, precum şi a cererilor de plată pentru proiecte, atrăgând atenţia că nerezolvarea acestora va conduce la incapacitatea finalizarii proiectelor, pierderea unor mari sume de bani de către România în cadrul financiar 2007-2013 şi astfel crearea unei probleme atât din punct de vedere social, cât şi economic pentru România.

La rândul său, doamna Ministru a asigurat membrii CNMR că va ţine cont de aplicarea modificărilor aduse legislatiei privind gestionarea financiară a fondurilor europene. Doamna Răducu a salutat măsurile cuprinse în Planul Naţional pentru Modernizarea României, declarând că le susţine, un interes deosebit arătându-l faţă de propunerile care vizează domeniul cercetării şi inovării.

Astfel, Ministrul Fondurilor Europene a convenit cu membrii CNMR crearea unor grupuri de lucru tematice, care să aibă o anumită regularitate, propunând ca prima întâlnire să fie cea a grupului organizat pe domeniile cercetării şi inovării, la care să participe şi Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Ministrul Răducu a precizat că doreşte o altă abordare a cercetării, prin realizarea unor politici de dezvoltare în inovare şi cercetare în baza unui road map al cercetării la nivelul întregii ţări.

De asemenea, doamna Răducu a precizat ca în ceea ce priveşte cadrul financiar 2014-2020, ministerul va avea funcţional sistemul informaţional pe 15 ianuarie 2016, acum lucrează la ghiduri pentru simplificarea acestora, domnia sa precizând că una dintre priorităţile Ministerului Fondurilor Europene este şi îmbunătăţirea circuitului financiar al fondurilor Europene, considerând că forma actuală este dezavantajoasă pentru România şi aduce pierderi.

Membrii CNMR au atras atenţia Ministrului că orice întârziere în plus în demararea noul exerciuţiu va aduce pierderi României atât la nivel social, cât şi economic.

Cât priveşte problemele punctuale semnalate de Coaliţie, Ministrul Răducu a declarat că face toate eforturile posibile pentru găsirea soluţiilor şi efectuarea plăţilor până la sfârşitul acestui an, asumându-şi că va analiza, verifica şi va reveni cu răspunsuri pentru toate problemele şi întrebările ridicate în timpul discuţiilor.

Această intrare a fost publicată în Stiri . Pune legătura în semnele de carte.