wso shell indir alfa shell indir shell indir shell indir

25 organizatii membre ale CNMR: O tragedie care ar fi putut fi evitata, daca legea ar fi respectata si toata lumea si-ar face datoria

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), prin sutele de mii de profesori, zecile de mii de companii, sutele de mii de membri de sindicat sau patronat, întreaga administraţie publică locală, dar şi prin întregul mediu universitar, îşi exprimă compasiunea şi solidaritatea cu sutele de familii ale celor morţi şi răniţi în nefericitul eveniment petrecut azi noapte în clubul din Bucureşti.

Este o mare tragedie, o durere de neimaginat şi considerăm că accidentul de aseară nu avea voie să se întâmple într-o ţară membră a Uniunii Europene, dacă nu ar fi fost ignorate normele, dacă ar fi fost respectată legea şi dacă instituţiile statului şi-ar fi făcut datoria.

Principiul “Las’ că merge si aşa, că ne înţelegem noi” nu mai trebuie tolerat şi acceptat de către niciunul dintre noi, de către nicio instituţie a statului român.

CNMR ramâne alături de investigatori în cercetările efectuate şi solicită urgentarea anchetei şi stabilirea concluziilor pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi atât din partea administratorilor clubului, cât şi din cadrul instituţiilor statului.

Sunt alături de familiile îndurerate de cumplita pierdere şi de sufletele răniţilor care se luptă pentru viaţa lor alături de cadrele medicale:

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), Asociația Română pentru Evaluare și Strategie (ARES/IRES), Asociaţia Municipiilor din România, Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), Consorțiul „UNIVERSITARIA”, Patronatul Român din Cercetare si Proiectare (P.R.C.P.), Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Națională Sindicală ALMA MATER, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociația Comunelor din România – Filiala Constanţa, Inițiativa Ecologistă din România, Federația Națională a Sindicatelor din Poliție „SED LEX”, Centrul pentru Studii Politice, Strategii şi Politici de Securitate, Federația Patronatelor din Turism și Servicii, , Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA-FSIA), Fundaţia Progres prin Educaţie, Institutul Naţional pentru Managementul Conflictelor (INMC), Asociaţia “Viaţă fără Violenţă”, Institutul pentru Politici Sociale, Asociația pentru Bună Guvernare, Asociația pentru Integritate Publică, Academia Leaders4Romania.

De asemenea, CNMR încurajează toţi membrii să meargă în centrele medicale special amenajate pentru a dona sânge pentru victimile acestui tragic accident.

Dumnezeu să ierte sufletele celor care au plecat şi să le dea putere celor care se luptă pentru a supravieţui!

Aparitii media:

http://www.realitatea.net/coali-ia-pentru-modernizarea-romaniei-o-tragedie-care-ar-fi-putut-fi-evitata_1821199.html

http://www.agerpres.ro/comunicate/2015/10/31/comunicat-de-presa-asociatia-pentru-implementarea-democratiei-13-21-09

http://www.ziarelive.ro/stiri/coalitia-nationala-pentru-modernizarea-romaniei-o-tragedie-care-ar-fi-putut-fi-evitata.html

Această intrare a fost publicată în Stiri . Pune legătura în semnele de carte.